Privesc în zări, departe, cum creşte întrebarea,

Ca valul răvăşind nisipu-ascuns în prund.

Prin frunze obosite caut în gând cărarea.

În ochii tăi mirarea, aşteptă să răspund.

 

Povestea despre toamnă re-nvie amintiri,

Despre  „A fost odată” şi rostul lui în viaţă.

De caii albi cu aripi, de lacrimi şi iubiri,

Ce-n jocul lui, destinul,  a înşirat pe aţă .

 

Plutiri, căderi surpriză, dureri neîmpăcate,

Au tot roit în juru-mi, în puberi largi, de vis.

Mândrie, sau orgoliu, cu greu înduplecate,

Ascunse-n compromisuri, au  fost al vieţii bis.

 

M-am complăcut ilogic crezând, candid, minciuna.

În ochi adânci ca noaptea,  sau chipuri ca bujorul.

Am descifrat  secrete privind în  drumu-i luna,

Trecând prin neagra noapte, ducând departe dorul.

 

În frunzele căzute, plutind în cercuri line,

M-am odihnit adesea,  sorbindu-le culoarea.

În moartea lor discretă, căzute peste mine,

Am suferit  privind cum tace disperarea .

 

Şi uite! Mai departe, în timp, spaţiu, sau loc,

Mă mişc, tot înainte, purtând tăceri de vis.

Mă-ntorc privind trecutul, prin stropul de noroc,

Convins fiind că drumul nu duce-n paradis.

11 10 2010

Anunțuri