Turuiacii

Înspumate de graba cu care se exprimă, cuvintele îşi continuă galopul printre dinţii mişcaţi cu viteză frenetică de vorbitor.
Roiuri de stropi, ca o burniţă pornită din sore, le însoţeşte cavalcada nebună.
Aerul de abia dacă mai apucă să le ia locul lăsat liber prin plecarea intempestivă a vorbelor.
Pauze scurte îl lasă totuşi să pătrundă spre plămânii obosiţi de aşteptare.
Gâfâitul, aproape imperceptibil, însoţeşte tirada fără de sfârşit.
Urechile se satură să mai asculte frenezia de cuvinte, iar reacţia neaşteptată a ascultătorului izbucneşte imprevizibil:
Mai taci dracului din gură, moară stricată!
O stare de iritare explicabilă până în detaliul cel mai fin te îndeamnă să loveşti violent televizorul.
Te opreşti la timp din acţiune, sub impulsul raţiunii.
Subconştientul te interoghează: Ce voiai să faci? Ce era să faci? Merită?
Ca o moară stricată , imperturbabil, mâncând părţi din cuvinte, cu o voluptate profund enervantă vorbitorul mitraliază la nesfârşit fraze, cifre, propoziţii, cuvinte, interogând, mirându-se, minunându-se, strâmbându-se, scălâmbăindu-se, punctând, scuipând involuntar, reluând idei, combinându-le cu altele, amestecându-le, popor, românii, iar popor, noi, românii,iar şi iar, şi iar, la nesfârşit, românii…
Dar…pac.
Apăs grăbit butonul .
Liniştea umple instantaneu încăperea .
Urechile ţiuie de atâta linişte.
Balamucul a dispărut subit.
Imaginea turuiacului s-a topit în întunericul ecranului.
Soarele se joacă cu umbrele toamnei prin perdea .
E linişte şi sufletul meu, împăcat cu sine, se reazemă obosit pe raza ce trece prin paharul gol.
Aşa pare şi viaţa mea.

Anunțuri