Se poartă kitsch-ul dragii mei !

Strâns împletit în toate.

E fanfaronului temei,

Prin tone şi karate.

 

 

În haina poleită de Stambul;

În vorba cu accente născocite;

În comportări disimulat ferite;

Se poartă kitsch-ul care dă contur.

 

 

Îl simţi plutind în aerul fetid;

Îl vezi băltind pe uliţa sordidă;

Îl bănuieşti şi îl remarci într-un sfârşit,

În zâmbet cu sclipici pe-o faţă insipidă.

 

 

Îl poartă domnii, asortând cravata

Şi doamnele, când îşi aleg parfumul.

Îl poartă snobii, dându-şi gurii drumu.

Este mai folosit la vieţuit ca apa.

 

 

Înjurătură când faci complimente;

Porniri de ţoapă la vreun vernisaj;

Gesturi, sau râsul, în biserică stridente;

Potecă printre stele cu pavaj…

 

 

Aşa e kitsch-ul: păcăleală vie.

Ai vrea să pari, ai vrea să fie.

Nu şti-n ce fel şi-atunci,… poate nu ştie.

Înlocuieşti fără-a avea habar.

Anunțuri