Slab şi înalt, cu privire ironică înţelegătoare, din care izvorau alternativ scântei de veselie, săgeţi dojenitoare, sau limpezimi de duioşie şi înţelegere, şi-a trăit tinereţea năvalnic.

Domina şi hipnotiza interlocutorii, atrăgând ca un magnet.

Crea fără vreun scop anume dependenţă, revărsând asupra partenerului de conversaţie o neţărmurită şi iluzorie siguranţă.

Apărea, de preferinţă din partea sa, pe nepusă masă bulversând, electrizând, fără să ceară direct, dreptul de a organiza momentul.

Dispărea intempestiv, la fel cum apăruse, rupând vraja în care se scăldaseră cei de faţă, luând cu el ustensilele nevăzute cu care configurase misterul.

Vrăjitorul ieşea din scenă lăsând în urma sa diafana mantie magică a promisiunilor prin care se întrezărea banala realitate.

Era modul lui de a crea dependenţă.

Dorit de toţi cei ce aveau în structura intimă microbul aventurii, al distracţiei, era catalizatorul ce anima atmosfera, jucându-se ca un copil fără vârstă cu cei ce doreau să facă acelaşi lucru, în acelaşi timp.

Nu o dată, pornind de la revederea pe stradă a unui cunoscut oarecare ce îndeplinea criteriile lui de sociabilitate, încropea petreceri ad-hoc, cu durată imposibil de precizat.

Prieteni, sau cunoscuţi, devorau timpul comun cu frenezia copiilor ce descoperă un nou joc.

Mereu alte figuri completau anturajul cunoscut aducând cu prezenţa lor nuanţe de parfum nou .

Erau apariţii ce se împleteau cu obişnuiţii nelipsiţi în astfel de ocazii , completând ca un nou condiment, cu valoare exotică, reţeta savantă a unui fel culinar cunoscut şi aşteptat.

Totul era iniţiat printr-o banală invitaţie acasă, acceptată cu bucurie, în spaţiul care îl definea suplimentar pe tata, adică, la domiciliul său din Balta Albă, în sufrageria apartamentului de la etajul trei, ce se transforma în salon de primire al castelului vrăjit..

Prin câteva mişcări de maestru al improvizaţiei se alcătuia decorul, petrecerea căpătând culoare şi încărcătură de basm.

Alăturarea obişnuiţilor acestui fel de evenimente completa decorul şi povestea se desprindea de realitate.

Prieteniile se legau şi se amestecau într-o atmosferă din care nu lipseau momentele încărcate de fior artistic.

Etalate cu dibăcie de fraţii mei şi de mama, calităţile de virtuozi, recunoscute unanim de instanţa celor prezenţi, completau fericit atmosfera.

Personaj cu personaj, povestea căpăta consistenţă, participarea tuturor la completarea atmosferei făcându-se pe nesimţite.

Spun aceasta acum, când de pe simeza memoriei îmi fac semn de recunoaştere personaje cu statut celest ce au luminat societatea românească prin talentul lor, prizoniere şi ele în colivia acelor vremuri şi care, fără nicio reţinere, s-au perindat pe locurile din jurul mesei de la etajul trei, al unui apartament obişnuit de cetăţean al urbei.

Vocile şi instrumentele lor alungau vremelnic rumoarea, ce se transforma în încântare, pentru ca brusc, să se recompună în nimb de fericire şi mulţumire, din care se împărtăşeau toţi, uitând de clipa care trecea zâmbind odată cu ei.

Somităţi cunoscute, artişti, sau oameni simpli, se amestecau renunţând fără regret la rutina şi masca convenţiilor, a resentimentelor, sau a concepţiilor preconcepute, savurând cu desfătare clipa şi condiţia comună.

Se râdea şi se consuma fără reţinere de la hrana, băuturi diverse, fructe exotice, fel de exprimare şi până la bancuri, muzică, filosofie, politică.

Fiecare detaliu devenea important pentru susţinerea atmosferei.

Erau momentele în care, împreună, aveau puterea să stingă războaie, să aprindă imaginaţia, sau să schimbe impresia despre rostul fiecăruia şi valoarea celorlalţi.

Morale şi moralizatoare, cu valenţe şi influenţă profundă, erau acele întâlniri.

Cu toate că limbajul era unul liber, neîncorsetat de pseudo reguli de comportament, nimeni, niciodată nu a disonat cu bună ştiinţă, sau pentru a modifica rostul şi liniştea celorlalţi.

Erau incognitouri cu încărcătură spirituală, culturală, de veselie şi bucurie de viaţă .

În urma lor se lăsa liniştea încărcată a rutinei zilnice.

Fiecare îşi relua locul cunoscut, masca, rosturile şi trăirile personale.

Nu odată ne surprindeam râzând, amintindu-ne secvenţe din timpul agapelor trecute.

Ne-a făcut bine prezenţa acelui „popor magic” în timpul copilăriei noastre, pe fondul vremurilor anoste şi sufocate de ticuri politice şi supraveghere insistentă.

Au fost lecţii de viaţă trăită, din care am reţinut esenţele şi formulele vrăjilor prin utilizarea cărora totul capătă forma şi parfumul dorit.

Alchimia aplicată individual a avut ca rezultat destinul fiecăruia dintre noi.

Miracolul vieţii, completat cu reţetele din manualul de magician a împlinit dorinţe, a materializat speranţe, a construit poduri peste vâltori ce păreau de ne trecut, purtându-ne prin labirintul vieţii până azi.

Amintirile, purtate cu sfinţenie în memorie, s-au aprins în momente de singurătate, luminând bezne şi pereţi de ceaţă, legând trăitul trecut cu imaginatul viitor.

Nici nu ştiu când a trecut peste noi şi imaginile din albumul cu amintiri, un sfert de secol.

Un sfert de secol de la plecarea lui spre misterele pe care le intuia şi le zugrăvea cu aură de artist genial pe pânzele vieţii.

Anunțuri