Paşii pe dalele reci vibrează a căutare.

Şovăielnici testează, parcă , soliditatea pietrei.

Se apropie pentru a se îndepărta la fel de nesiguri.

Par că aparţin cuiva ne obişnuit cu spaţiul înconjurător.

Teamă izvorăşte din nesiguranţa lor sfioasă..

Poate grija de a nu fi percepuţi ca fiind bâjbâitori în liniştea de catedrală a locului. imprimă cui îi receptează această impresie

Concentrarea spre a nu deranja neînsufleţitele obiecte ce populează locul este maximă.

Toate plutesc în acest ocean de linişte emanând rigoare sumbră.

Întunericul rece acoperă împrejurul ca o respiraţie finală .

Panica te îndeamnă să părăseşti cât mai repede spaţiul pentru a scăpa de vraja care simţi că te cuprinde.

Maleficul pândeşte cu ochi de beznă aşteptând să te supui.

O sabie de lumină izvorăşte din teaca găurii de cheie a unei ipotetice uşi pentru a se retrage la fel de brusc cum a apărut.

Întunericul redevine stăpân absolut al locului

Gongul unei uriaşe pendule evadează brusc sfâşiind lugubru peştera încăperii.

Priveşti speriat înălţimea imposibil de definit aşteptând ca stolul deranjat al liliecilor să invadeze fâlfâielnic întunericul.

Sângele îţi îngheaţă în vene pentru o clipă, ca apoi brusc, să înceapă să fiarbă înceţoşându-ţi privirea.

Ecoul bătăii de ceas se multiplică reverberând în tâmplă .

Mâna rece a groazei te atinge ca o boare pe ceafă, în timp ce o voce nedefinită ,ca în vis te întreabă: Ce cauţi aici? Ce cauţi, tocmai tu, aici?

Preiei întrebarea pe care subconştientul ţi-a adresat-o şi te trezeşti rostind şi şoaptă:

Eu? Habar n-am . M-am rătăcit. Vreau să ies cât mai repede de-aici.

Să fug ,să scap, să mă întorc acolo unde este locul meu, viaţa mea, toate pe care le ştiu şi mă ştiu de asemenea, să alerg, să fug….

Un nod de neputinţă blochează cuvintele ce ar urma în explicaţia răspuns.

Eu vreau să fiu acolo unde răsare soarele aşteptând să sufle vântul printre ramurile arborilor încărcaţi de frunze tremurânde. Să privesc vrăbiile alergând după hrană în veşnică gâlceavă paşnică Să mă învăluie parfumul florilor şi al iluziilor în continuă schimbare. Aş vrea…

Efortul de a formula răspunsul la întrebarea izvorâtă din teama mă linişteşte.

Acceptarea realităţii ce trebuie explicată, justificată, depăşită alungă nesiguranţa .

Logica îşi face loc printre fabulaţiile fricii demontându-le ca pe decorurile unei scene de teatru.

Una câte una luminile încrederii înghit fantasmele întunecate reducându-le dimensiunile la normalul obiectelor şi al lucrurilor banale.

Respiraţia îşi regăseşte cadenţa.

Uraganul din urechi se domoleşte.

Simţurile se redescoperă unu pe altul recunoscându-se în linişte.

Pacea interioară se aşterne ca un covor de nea peste grozăviile imaginaţiei estompându-le, mângâindu-le contururile.

O lumină liniştitoare inundă peştera necunoscută a somnului.

Vrăbiile se salută invitându-se la zbor.

O mierlă colorează cu triluri verdele frunzelor de dud.

E dimineaţă .

Soarele aruncă săgeţi de aur şi foc din arcul orizontului în urmărirea nopţii.

Mantia norilor fâlfâie în urma ei acoperindu-i fuga zorind-o.

Un stol de păsări mari şi negre brăzdează cerul din direcţia în care a dispărut precipitat întunericul căutând croncănitor mistere uitate.

5 iulie 2010

Anunțuri