Sunt trist când văd c-a fi mai hoţ

Ca alţii-i azi virtute.

Că cei ce spun de adevăr

O fac minţind pe rupte.

Sunt trist când văd cum se-ncropesc,

Averi făr-a da seamă.

Când văd părinţii lăcrimând

Privind la câte-o ramă

Ce imobilă ţine-n ea,

Refugiu de durere,

Tristeţea-n zâmbet preschimbat

A celor dintre stele.

Când ştiu că-n depărtare duşi

Copii scriu acasă

Şi spun că n-ar mai reveni,

Chiar de n-ar mai avea nimic,

Din ce-au acum pe masă.

Cum aş putea să fiu altfel

Când văd un preţ în toate,

Că este hrană, adevăr,

Minciună, sau dreptate?

Cum aş putea să schimb senin

Durerea pe un zâmbet?

Cum aş putea să-ncerc să fac

Din lacrimă un rânjet?

Ar fi păcat şi n-ar fi demn

Acum când totul moare,

Să fac trădării plecăciuni

Ca semn de închinare.

Nu m-ar răpune Dumnezeu

În plină încercare?

29 aprilie 1996

Finalizată 28 mai 2010

Anunțuri