Pe sfera pribegiei noastre
Români oriunde se-ntâlnesc.
Gândul le fuge-ades spre locuri
Din spaţiul românesc.

Destinele îi poartă-aiurea,
Dureri ades îi însoţesc,
Doresc cu patimă profundă,
Din când în când, s-o ia la fugă,
Spre spaţiul românesc.

Le sună în ureche doina,
Când râuri, codri, întâlnesc.
Poveştile copilăriei,
Fantasme-n jurul lor plutesc.

În serile cu tihnă dulce,
Privirea-n gol îşi pironesc,
Spunând în gând o rugăciune,
Când pruncii le zâmbesc.

Departe, după munţii minţii
Şi-ai vieţii munţi suiţi cu greu,
E teritoriul pocăinţei
Dat lor de-ai lor şi Dumnezeu.

Indiferent este străinul
De călător hai-hui.
Tu, veneticul, pelerinul
Treci pe la poarta lui.

Acolo, lângă cei de-acasă,
„Săracii” ce-i iubesc,
Şi-o ceapă ar fi destul pe masă
Că-i spaţiu românesc.

Oricât ar fi de-ndestulată,
Azi, viaţa ce trăiesc,
În nopţi cu vise de-altădată,
E-o lume şi mai minunată,
La care jinduiesc.

În bogăţii chiar de se scaldă,
Săraci în veci de pribegesc,
Visează moartea să-i ajungă
În spaţiul românesc.

Acolo să mai fie-o clipă,
Pe câmp, privind spre cer.
Să treacă pragul de mister
Cu toţi ai lor pe lângă.

Acolo-n lumea lor visată,
Ce-i vrea aşa cum sunt ,
Se vor, ca ultimă dorinţă,
Bucată de pământ.

Pe sfera pribegiei noastre
Români tăcuţi din greu trudesc.
O lacrimă udă pământul
Pe care poposesc.

Gândul ascuns deloc nu-i lasă,
Când plâng sau când zâmbesc,
Cu ochii- nchişi se văd acasă,
În spaţiul românesc.

28 noiembrie. 1998

Anunțuri