A venit înspre fântână

Blestemând căldura mare,

Se vedea din depărtare

Cum dădea nervos din mână.

L-au privit cu-ncrâncenare,

Cum vorbea iar de minciună,

De purtarea lor păgână,

De necazurile – amare.

I-a descris cu de-amănuntul,

Povestind de fiecare,

Amintind de implicare,

Zugrăvindu-i cu cuvântul.

Ce-au făcut, cum le e felul

Ce-au ascuns cu dinadins,

Ce au dat şi ce-au pretins,

Pentru a-şi atinge ţelul.

A vorbit apoi de sine,

De lipsuri şi de tristeţe,

Cu năduf, fără fineţe,

A spus de ce nu e bine.

A scuipat apoi în palme,

A pus mâna iar pe coasă,

A-ntors spatele la toate

Şi-a pornit-o către casă.

Drept prin lan. La nimereală.

S-a pierdut în depărtare.

L – a-nghiţit căldura mare,

Ca pe-o stranie-arătare.

Au rămas privind departe

Către iarba foşnitoare.

Gâzele doar ţin isonul

Liniştii unduitoare.

Dinspre grajdul părăsit

Curg fantomele-n cireadă.

Ochii minţii pot să vadă

În trecutul irosit.

Au pornit care-ncotro…

Numai cumpăna fântânii,

Scârţâind din braţ a semn,

Sensul vieţii, gestul mâinii.

Pe ruine, prin ciulini,

Încep greierii să cânte.

Obosiţi şi răvăşiţi

Au uitat să se salute.

Anunțuri